Dacia şi Ford – surprize în România

Autor: Oraan Mărculescu 22 mart. 2008 Opinii
Dacia şi Ford – surprize în România

Se aşteptau, oare, francezii la această mică lovitură sub centură a sindicatului de la Dacia? Sindicat care a anunţat că, de luni, 24 martie, va declanşa greva generală, în cazul în care nu vor fi rezolvate cererile salariale.

O grevă generală ar afecta panurile de vânzări ale Dacia, a cărei imagine de marcă este în plină ascensiune. Dar acesta nu ar fi un lucru foarte grav, faţă de mesajul transmis celorlalţi mari investitori din domeniu, interesaţi de avantajul costurilor reduse din România: "nu veniţi la noi, deoarece mediul economic şi social instabil vă va da planurile peste cap".

Oricât de juste ar fi revendicările sindicatului, această problemă ar fi trebuit rezolvată discret, fără trâmbiţarea în presă a acestei probleme, care, până la urmă, va afecta mult mai multă lume decât angajaţii Dacia. Să fie încă un exemplu de manipulare şi interese obscure? Sau vina este integral a conducerii Dacia?

Este adevărat, teoria conspiraţiei poate fi uşor luată peste picior, dar succesul mărcii Dacia le cam dă dureri de cap afaceriştilor europeni, atât în ce priveşte vânzările de maşini noi, cât, mai ales, în domeniul comerţului second-hand. Pe de altă parte, pe plan zonal există o serioasă concurenţă între ţările foste comuniste în atragerea investitorilor. Şi de ce stratagema "capra vecinului" nu ar funcţiona şi la alţii?

Până una-alta, săptămâna care urmează acest subiect va ţine capul de afiş în mass-media, opinia publică autohtonă fiind destul de sensibilă în ce priveşte grevele.

Un alt subiect de natură să zgândăre naţionalismul este recenta afirmaţie a conducerii Ford, că la Craiova nu se va fabrica, cel puţin într-o primă fază, mult-trâmbiţatul Ford Fiesta, ci mult mai neinteresanta utilitară Ford Transit Connect. Astfel, toate supoziţiile presei sunt date peste cap, iar ideea unei concurenţe acerbe între două modele autohtone se îndepărtează.

Totuşi, în afara afectării orgoliului câtorva analişti, de ce ar deranja decizia celor de la Ford? Se ştie că Ford USA are mari probleme de ani buni de zile – ceea ce l-a determinat pe preşedintele Bill Ford să refuze salariul până la redresarea situaţiei. Pe lângă asta, în Europa, Ford a ajuns în situaţia supracapacităţii de producţie pentru autoturisme, la fel ca alţi constructori generalişti, ceea ce face inutilă construcţia altei fabrici.

În schimb, este mai puţin cunoscut faptul că divizia de autovehicule utilitare Ford are o evoluţie foarte bună, iar una dintre soluţii era extinderea capacităţilor de producţie în ţările din estul Europei. De fapt, în vara lui 2007 remarcam pe blogul personal că există mari şanse ca Ford să prefere Craiova pentru producerea de autoutilitare, cum ar fi Transit Connect, un foarte bun concurent al lui Renault Kangoo sau chiar Dacia Van.

După care, în funcţie de cum vor evolua lucrurile la uzina de la Craiova, este normal ca pasul următor să fie diversificarea producţiei de modele, prin introducerea lui Ford Fiesta. Despre care, din nou, nu există informaţii clare că va fi noul model prezentat la Geneva sau un derivat pentru pieţele emergente, bazat pe actuala platformă.

Un lucru rămâne cert: Dacia nu se va ieftini. Pe de o parte datorită costurilor de producţie, pe de altă parte datorită lipsei în viitorul foarte apropiat a unui concurent pe măsură. Oricum, în contextul actual al pieţei, Logan şi Sandero vor fi cele mai bune oferte de pe piaţa maşinilor noi. Iar uzina Ford trebuie să dea randament bun cât mai repede, altfel plnurile viitoare vor fi puse sub semnul întrebării.

În acest moment, investiţiile ţinând de domeniul auto în România, de la fabricarea maşinilor până la componente auto, se îndreaptă vertiginos spre 3 miliarde de euro. Ar fi de preferat să nu se oprească aici. Aşa încât sperăm să nu mai apară şi alte surprize, umflate cu pompa de mass-media şi alimentate de alte interese.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide